4w rt tire michelin pilot sport ev en product in context 1 nosignature 16 slash 9

Vehiculele electrice au nevoie de anvelope speciale?

Sfaturi și recomandări anvelope pentru autoturisme, SUV-uri și utilitare

Descoperiți tot ce trebuie să știți despre anvelopele pentru vehiculele electrice, pin ce diferă față de cele montate pe un vehicul standard și cum contribuie anvelopele potrivite la creșterea autonomiei, reducerea consumului de energie și îmbunătățirea experienței generale la volan.

De ce anvelopele pentru vehiculele electrice și anvelopele standard trebuie să fie diferite? 

Vehiculele electrice sunt mai grele din cauza bateriilor, așa că au nevoie de anvelope care pot suporta o masă suplimentară. Bateria unui vehicul electric stochează energia, iar motorul său electric furnizează un cuplu instantaneu (și niciun zgomot în interiorul vehiculului!). În cazul unui vehicul electric, de îndată ce apăsați pedala de accelerație puterea vehiculului este disponibilă 100%. Acest lucru înseamnă că transferurile de masă sunt mai bruște și mult mai intense decât în cazul unui vehicul cu motorizare clasică. Acest lucru afectează și uzura anvelopelor.

Michelin proiectează diferit anvelopele pentru vehicule electrice, mai ales în privința structurii anvelopelor și a materialelor utilizate.

Al doilea factor care necesită diferențiere între anvelopele pentru vehicule electrice și anvelopele standard este zgomotul. Dar un vehicul electric este silențios, nu-i așa? Datorită lipsei zgomotului unui motor clasic, zgomotul anvelopelor pe suprafața de rulare este mult mai prezent într-un vehicul electric. De aceea, producătorii trebuie să creeze anvelope mult mai silențioase. Astfel, zgomotul perceput în interior este redus. Iată un exemplu: într-o orchestră, când cântă o tobă și un flaut în același timp, se aude mai ales toba. Dar când toba se oprește, sunetul flautului este mai clar. Același lucru se întâmplă în cazul unui vehicul electric: motorul termic care generează cel mai mult zgomot dispare, iar zgomotul de rulare al anvelopelor este mai evident.

Din acest motiv, anvelopele MICHELIN Pilot Sport EV (vehicul electric) sunt echipate cu tehnologia inovatoare Michelin Acoustic, care reduce nivelul de zgomot perceput cu 20%. (1)

Al treilea factor specific vehiculelor electrice este autonomia bateriei și riscul de defecțiune, mai ales în cazul călătoriilor lungi. Prin rezistența la rulare, anvelopele afectează consumul de electricitate și deci autonomia bateriei.

Anvelopele MICHELIN e.PRIMACY încurajează trecerea la mobilitatea electrică. În gama anvelopelor de schimb premium, rezistența la rulare a acestora îmbunătățește eficiența energetică a unui vehicul electric, crescând astfel autonomia cu aproximativ 7% sau 30 km, în cazul unui vehicul cu o autonomie de 400 km, comparativ cu alte anvelope din aceeași categorie (2)(3)

Cum pot anvelopele pentru vehicule electrice să îmbunătățească autonomia bateriei?  

liv mich pilotsportev closeup master v04 njo

Cum îmbunătățesc anvelopele autonomia? Rețineți că, pentru a muta un obiect, este nevoie de energie.

Iar între energia pe care o primește și energia pe care furnizează sub formă de deplasare există întotdeauna o pierdere, generată de forța de frecare dintre obiect și sol. Aceasta se numește rezistență la rulare.

Unul dintre obiectivele producătorilor de anvelope este limitarea acestei pierderi de energie, pentru a optimiza eficiența energetică și a reduce consumul inutil de energie. Iar când vine vorba de vehiculele electrice, cu cât utilizarea energiei este mai optimizată, cu atât crește și autonomia vehiculului!

Atunci când alegeți anvelopele, puteți consulta etichetele acestora, pentru minimiza rezistența la rulare și a beneficia de o autonomie suplimentară

Vehiculele electrice uzează mai mult anvelopele?

În cazul vehiculelor electrice, cei mai importanți factori care influențează uzura anvelopelor sunt transferul dinamic de sarcină și cuplul de frânare specifice acestui tip de motor. Acestea reprezintă o provocare pentru producători, deoarece creșterea masei și cuplului necesită anvelope cu rigiditate laterală (rigiditate pe viraje) mai mare, pentru a asigura o manevrabilitate corespunzătoare, o aderență bună, care să susțină accelerațiile și o durată lungă de viață, pentru a rezista bine în timp.

Masa bateriei este o un factor important pentru modelele sport electrice. În cazul unui motor electric puternic este necesară o baterie mare, iar acest lucru crește greutatea. Masa medie a bateriei unui model sport electric este de 400 kg.

Astăzi, producătorii de vehicule propun două tipuri de vehicule electrice:

  • Vehicule normale transformate pentru a deveni electrice
  • Vehicule realizate pe o platformă complet nouă


În cazul unui vehicul normal transformat, de obicei dimensiunea anvelopelor nu se schimbă mult comparativ cu versiunile ICE (motor cu ardere internă). De aceea, este posibil a anvelopele să se uzeze mai rapid decât în cazul ICE.

Pentru vehiculele realizate pe o platformă complet nouă, masa și cuplul sunt luate în calcul de la început, dimensiunea anvelopelor este ajustată și, de obicei, este mai mare decât a unui ICE echivalent. Uzura va fi similară cu ICE.

De ce există diferite opțiuni pentru anvelopele vehiculelor electrice? 

Este esențial să aveți anvelopele potrivitepentru un vehicul electric, în funcție de tipul acestuia. O anvelopă trebuie să răspundă diferitelor solicitări în timpul deplasării. Șoferul unui vehicul sportiv dorește accelerații rapide, transmisie eficientă a cuplului și un comportament rutier foarte precis. Șoferul unei limuzine dorește siguranță și confort la volan îmbunătățite.

Michelin a creat două game de anvelope dedicate vehiculelor electrice:  MICHELIN Pilot Sport EV și MICHELIN e.PRIMACY. Fiecare gamă oferă performanțe echilibrate în diferite domenii, care depind de utilizare.

Cum prelungesc viața anvelopelor vehiculului electric?

4w rt tire michelin pilot sport ev en product in use nosignature 16 slash 9

La fel ca orice alte anvelope, există două moduri principale prin care puteți proteja anvelopele vehiculului electric și optimiza astfel durata de viață a acestora: întreținerea și stilul de condus.

Întreținerea anvelopelor vehiculului electric implică monitorizarea presiunii, geometriei roților și a uzurii. Acest tip de anvelope tinde să se uzeze pe marginea interioară a roții vehiculului electric, așa că acest lucru trebuie verificat periodic. Presiunea trebuie, de asemenea, adaptată în funcție de sarcina transportată.

Dar cum pot afla care este presiunea ideală în anvelope? E simplu! Producătorul lipește pe vehicule un autocolant care indică presiunea recomandată în funcție de dimensiunea anvelopelor. Există, de asemenea, recomandări în funcție de faptul de sarcina pe care vehiculul o transportă.

Condusul eco este o expresie pe care o auzim tot mai des în zilele noastre și pe bună dreptate. Cu obiectivul de a reduce consumul de energie, stilul de condus potrivit nu doar maximizează autonomia unui vehicul electric, dar și optimizează calitățile și performanțele anvelopelor.


Pe scurt, stilul de condus este foarte important. Utilizați accelerație moderată și frânare ușoară, cu recuperarea energiei. Negociați cu grijă virajele. Acesta este cel mai bun mod de a maximiza autonomia bateriei și longevitatea anvelopelor vehiculului electric. 

În concluzie, deși este întotdeauna o idee bună să montați pe vehiculul electric anvelope speciale pentru acesta, rețineți că anvelopele noastre care nu sunt destinate în mod special vehiculelor electrice sunt foarte eficiente și pentru vehiculele electrice! În cele din urmă, suntem siguri că veți găsi anvelopele potrivite pentru vehiculul și stilul dumneavoastră de condus, cu ajutorul distribuitorului și selectorului de anvelope Michelin.

MENȚIUNI LEGALE

(1) Măsurarea zgomotului în interior, realizată în 2016 pentru anvelope cu dimensiunea 245/45 R19, montate pe KIA Cadenza. Nivelul de zgomot măsurat în intervalul „170-230 Hz”. Rezultatele pot varia în funcție de vehicul, gama și dimensiunea anvelopelor, viteză și condițiile de deplasare.

 

(2) - Se consideră că MICHELIN e.Primacy face parte din categoria anvelopelor de vară Premium, alături de mărcile CONTINENTAL, GOODYEAR, BRIDGESTONE, PIRELLI, DUNLOP, care nu sunt dedicate echipării originale (respectiv nu sunt proiectate pentru a respecta standardele specifice producătorilor de automobile), ci pot fi achiziționate de la distribuitori.

Autonomie crescută a bateriei și reducere a emisiilor de CO2 - când este nouă, anvelopa MICHELIN e.PRIMACY generează în medie o rezistență la rulare cu 2 kg/t mai redusă decât concurenții, care se traduce într-o reducere a consumului de combustibil cu până la 0,21 l/100 km și a emisiilor de CO2 cu până

 

(3) - Studiu intern privind rezistența la rulare realizat în 10/2020, pentru dimensiunea 255/45 R19, care a comparat MICHELIN Pilot Sport EV (6,7 kg/t) cu MICHELIN Pilot Sport 4 SUV (8,8 kg/t). Pentru un vehicul electric cu o masă de 2.151 kg și o autonomie de 540 km, acest decalaj de 2,1 kg/t asigură un câștig de autonomie de peste 60 km sau mai mult de 10% din autonomia inițială.

Folosiți un browser web care nu este acceptat
Folosiți un browser care nu este acceptat de acest site, ceea ce înseamnă că este posibil ca unele funcții să nu se comporte corespunzător. Astfel, este posibil să apară comportamente ciudate când navigați. Utilizați sau actualizați/instalați unul din următoarele browsere pentru beneficia pe deplin de acest site web