educatie zalau

FUNDAȚIA CORPORATIVĂ MICHELIN SUSȚINE COMUNITATEA LOCALĂ
DIN ZALĂU INVESTIND ÎN EDUCAȚIE,
ȘI LANSEAZĂ

 

PRIMUL ATELIER DEDICAT PREGĂTIRII ELEVILOR ÎN SISTEMUL EDUCAŢIONAL DUAL ÎN CADRUL LICEULUI “MIHAI VITEAZUL” DIN ZALĂU

 

Zalău, 16 mai 2019 – Fundația Corporativă Michelin, parte a Grupului Michelin, sprijină comunitatea locală investind în educație și inaugurează primul atelier în sistemul de învățământ profesional dual, împreună cu Liceul Tehnologic “Mihai Viteazul” din Zalău.

În data de 16 mai, în prezența doamnei Ambasador a Franței în România, Michèle Ramis, și alături de reprezentați ai companiei Michelin, ai Consiliului Județean Sălaj, ai liceului “Mihai Viteazul” și ai Inspectoratului Școlar Județean Sălaj a avut loc momentul oficial de lansare al proiectului ce oferă tinerilor accesul la învățământ profesional în sistem dual, susținut de Fundația Corporativă Michelin.

lab dual dupa

lab dual dupa

c1

c1

Fundația Corporativă Michelin a urmărit nevoile comunității locale și a decis să investească în dezvoltarea meseriilor tehnice prin crearea unui spațiu pe care l-a dezvoltat în 3 etape:

  •  
  • Reabilitarea atelierului cu sprijinul primariei Zalău
  • Pregătirea spațiului pentru noile echipamente
  • Achiziționarea echipamentelor, pornind de la materiale de bază pentru primul an până

la echipamente complexe, pentru a atinge performanță în timpul celor 3 ani de formare duală.
În total, atelierul va beneficia de peste 400 de echipamente tehnice, printre care mașini de găurit, prese hidraulice și polizor, cât și piese de mobilier dedicate.

c2

c2

Proiectul vizează dotarea cu echipamente tehnice în cadrul atelierului din liceul “Mihai Viteazul” și permite elevilor punerea în aplicare în cadrul fabricii Michelin a cunoştinţelor teoretice acumulate în cadrul şcolii, activitatea lor din fabrică fiind bazată pe planul de învăţământ al şcolii din care provin.
Dotarea laboratorului vine în completarea proiectului de învățământ dual lansat în 2018.

Fundația Corporativă Michelin are drept scop promovarea și susținerea operațiunilor umanitare și a actelor caritabile în domeniile mobilității durabile, sportului, sănătății, educației și solidarității, culturii și patrimoniului și ale protecției mediului.

Ne bucurăm să susținem din nou comunitatea din Zalău, de data aceasta cu un proiect dedicat educației. Am acceptat cu mare interes această propunere de a ajuta la implementarea unui proiectul de sistem educaţional dual pentru meseriile din industrie la Liceul Mihai Viteazul. Fundația Michelin este convinsă că acest tip de învățământ poate fi un ajutor important pentru comunitatea locală” a declarat Philippe Legrez, Delegat General al Fundației Corporativă Michelin.

educatie zalau

educatie zalau

Consiliul Judeţean Sălaj a lansat (2018) și organizat cu sprijinul și expertiza tehnică internațională mobilizată de către Ambasada Franței în România și Institutul Francez din România – București, Proiectul de sprijin pentru o formare tehnică și profesională în județul Sălaj în cadrul unui Acord de cooperare multilateral (21 de parteneri) fiind reprezentate instituții publice locale și centrale, mediul de afaceri local, unități școlare în vederea realizării unor acțiuni pentru dezvoltarea formărilor profesionale tehnice inițiale și continue în sectorul industrial în unitățile școlare din județul Sălaj participante în rețeaua pilot în cadrul proiectului amintit. Scopul acestuia e acela de a răspunde mai bine nevoilor de forță de muncă a rețelei de companii din județul Sălaj, într-o abordare globală care să includă toți partenerii interesați de dezvoltarea teritoriului județului Sălaj.

Astăzi ne aflăm într-o nouă fază a evoluției concrete a proiectului dedicat formărilor tehnice în județul Sălaj, alături de compania Michelin și Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” din Zalău, după ce prima grupă de învățământ dual creată în județul Sălaj și susținută de partenerii noștri a participat și într-un proiect de mobilitate internațională la Toulouse, în Franța. Pe lângă aceste experiențe internaționale, o dotare modernă și potrivită a atelierelor în care acești elevi învață este decisivă în succesul formării lor și a generațiilor viitoare. De aceea, felicit acest demers și ne bucurăm să fim partenerii unor astfel de demersuri catalizatoare la nivelul județului, compania Michelin având un rol deosebit în acest sens, iar sprijinul Ambasadei Franței fiind determinant pentru debutul și însoțirea acestui proces pe care l-am inițiat. Pentru anul școlar viitor sunt solicitări pentru alte trei grupe de elevi în învățământ dual, în trei specializări. Așadar, o evoluție pozitivă și rapidă într-un parteneriat corect și dinamic” a adăugat Tiberiu Marc, Președintele Consiliului Județean Sălaj.

Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” este primul liceu industrial din judeţ, având o experiență de 50 de ani, și a fost înfiinţat pentru a forma mâna de lucru calificată pentru noile obiective economice care începeau să prindă contur în Zalău şi Sălaj. În anul școlar 2018 – 2019 sunt școlarizați un număr de 643 elevi atât pentru învățământul liceal de zi,  seral sau frecvență redusă, cât și pentru cel profesional și dual.

Proiectul a debutat în septembrie 2018 cu prima clasă de elevi și se va extinde la 2 clase de elevi

în anul școlar 2019-2020 pentru profilele de mecanică – calificarea profesională Mecanic echipamente hidraulice și pneumatice. Pe parcursul proiectului, fiecare elev va primi o bursă lunară de 400 de ron și le va fi asigurată masa de prânz în timpul stagiilor de practică. Datorită acestui proiect, elevii vor dobândi experiență profesională de pe băncile școlii și vor avea șanse ridicate de angajare la finalizarea școlii.

Fundația Corporativă Michelin a fost creată în ianuarie 2014 la inițiativa lui Jean-Dominique Senard, Președintele Grupului Michelin, sub elgida mobilității omului. Fundația urmează tradiția Michelin și se implică în societate, păstrând valorile de respect și solidaritate pe care Grupul le-a promovat încă de la început. Scopul Fundației este de a continua acțiunile de CSR pe care Grupul le desfășoară prin intermediul filialelor sale, în strânsă legătură cu implicarea în viața comunității locale. Acțiunile de CSR sunt deja prezente în foarte multe țări unde Michelin își desfășoară activitatea, iar Fundația Corporativă Michelin are ca obiectiv să atragă proiecte de interes general pe termen lung, în toate țările în care este prezent.

Aveți nevoie de ajutor suplimentar?